Arhiva pentru categoria "Umanitar & ONG"

Alte subcategorii ale categoriei "Social":

Sorteaza dupa:

Lidl cinsteste traditiile Sarbatorilor de iarna, ca atunci si ca acum

In cadrul campaniei „Sarbatori la Sat”, Lidl a adus bucuria Craciunului in satul Fantanele din judetul Sibiu, alaturi de Laura Cosoi, Adela Popescu, Radu Valcan, Florin Dumitrescu si Andrei Aradits. Vedetele au putut invata despre traditiile locului chiar de la batranii satului, cu care au impartit din bucuria specifica acestei perioade si carora le-au pregatit numeroase cadouri si surprize.
Un loc in care traditionalul se imbina cu modernul, satul Fantanele, cu putin peste 250 de locuitori, incearca an de an sa duca mai departe datinile de Sarbatori. In drumul prin tara al caravanei Bucataria Lidl, echipa a descoperit acest loc special si astfel s-a lansat campania „Sarbatori la Sat”. In perioada 15 decembrie – 15 ianuarie, cu ajutorul a patru familii gazda, romanii din orase pot trai bucuria Sarbatorilor alaturi de satenii din Fantanele, invatand despre datinile locului si continuand, astfel, misiunea de a le transmite mai departe.
Lidl a impodobit satul Fantanele de sarbatoare
In semn de apreciere pentru bucuria cu care satenii din Fantanele au primit initiativa Lidl Romania, compania a organizat pentru acestia o serie de festivitati de Craciun, in perioada 18 – 20 decembrie. Colinda a fost adusa de invitati speciali precum Laura Cosoi, Adela Popescu, Radu Valcan, dar si de Chef Florin Dumitrescu si actorul Andrei Aradits, vedetele Bucatariei Lidl 2.0. Pe parcursul celor trei zile, locuitorii satului s-au bucurat de surprize si momente speciale, pregatite de echipa Lidl.
Inca de pe 18 decembrie, satul a fost decorat cu instalatii luminoase, iar portile caselor au fost impodobite cu coronite de brad. Totodata, Caminul Cultural al satului a imbracat straie de Sarbatoare, pentru a primi oaspetii de onoare.
Sambata, alaturi de parinti, copiii din Fantanele au avut ocazia sa exploreze Gradina Zoologica, in cadrul unui tur al orasului Sibiu. Apoi, cei mici s-au bucurat de o petrecere pregatita special pentru ei, la finalul careia au primit zeci de cadouri, iar parintii au avut parte de o seara deosebita la un restaurant din centrul orasului.
Ziua de duminica a adus un cor de colindatori in satul Fantanele, care a mers din poarta in poarta pentru a aduce spiritul Craciunului pe ulite. Totodata, colindatorii au fost cei care i-au invitat pe sateni la o masa festiva, organizata special pentru ei, in semn de multumire pentru sustinerea oferita in cadrul campaniei.
Cei cinci invitati i-au colindat pe satenii din Fantanele, reuniti la Caminul Cultural pentru a se bucura de bucate alese, pregatite dupa retete traditionale. Cu totii au ascultat povestile pe care batranii satului le au de transmis viitoarelor generatii. Totodata, s-au bucurat si de momentele artistice ale corului, imbracat in straie traditionale si pregatit cu colinde si dansuri populare. La final, colindatorii au primit cadouri din partea Lidl Romania, iar vedetele au oferit pachete cu alimente tuturor locuitorilor satului.
„Am gasit aici o comunitate frumoasa, de la care am reinvatat sa ne bucuram de traditiile romanesti. In semn de multumire pentru grija fara de care aceste traditii nu s-ar fi putut pastra, am incercat, impreuna cu vedetele care ni s-au alaturat, sa le oferim locuitorilor din Fantanele un Craciun special. Dupa aceasta experienta minunata, am invatat sa ne bucuram de sarbatori „ca atunci” si speram ca si ei au simtit putin din magia sarbatorilor „ca acum”,” a declarat Maria Parvuleasa, PR&CSR Manager Lidl Romania.

Read more on Lidl cinsteste traditiile Sarbatorilor de iarna, ca atunci si ca acum…

GEFCO ROMÂNIA ŞI SALVAŢI COPIII AU DONAT UN INCUBATOR NEONATAL PERFORMANT MATERNITĂŢII BUCUR

Începând cu luna septembrie, GEFCO România susține campania Salvaţi Copiii “Un gest pentru o viață!”, donând un incubator secţiei de neonatologie a Maternităţii Bucur din Capitală. Prin această donație, compania contribuie activ la salvarea vieţii bebeluşilor care se nasc prematur.

Read more on GEFCO ROMÂNIA ŞI SALVAŢI COPIII AU DONAT UN INCUBATOR NEONATAL PERFORMANT MATERNITĂŢII BUCUR…

Rețea europeană pentru economie socială, dedicată adulților cu dizabilități – NO LIMIT Workshop Porto San Giorgio, Italia

”Associazione di Promozione Sociale, Il Tarassco” din Italia a organizat în perioada 20 septembrie- 26 septembrie 2015 vizita de lucru dedicată grupului țintă și echipei de implementare din cadrul proiectului Erasmus +, ”Rețea europeană pentru economie socială, dedicată adulților cu dizabilități-NO LIMIT”, ID proiect: 2014-1-RO01-KA204-002910.

Read more on Rețea europeană pentru economie socială, dedicată adulților cu dizabilități – NO LIMIT Workshop Porto San Giorgio, Italia…

Proiect strategic privind derularea programelor de formare profesională continuă în domeniul medico-social

Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România au implementat în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015 proiectul strategic “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă”. Conferința de închidere a proiectului a avut loc miercuri, 21 octombrie 2015, ora 12:00, la Hotel Capitol, Sala Royal, Calea Victoriei nr. 29, București.
Proiectul “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă”, este cofinanţat din Fondul Social European – Investeşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat, în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC.
Principalele rezultate ca urmare a implementării proiectului au fost:
- organizarea și derularea a cinci campanii de informare privind beneficiile formării profesionale continue în domeniul medico-social (crearea și difuzarea a 5 spoturi radio și Tv, aferente fiecărei serii de formare);
- Lansarea a 92 de comunicate de presă la nivel național și local privind derularea cursurilor de formare;
- Crearea a 18 retele de parteneriat cu 306 angajatori din domeniul medico-social, dar și cu alți actori interesati din regiunile de implementare ale proiectului în vederea sprijinirii și promovării programelor de formare profesională continuă în domeniul medico-social;
- Identificarea de bune practici privind beneficiile formării profesionale continue în rândul angajaților fără calificare și/sau un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social;
- Elaborarea materialelor-suport pentru activitatea de informare, consiliere și orientare profesională (înregistrarea persoanelor din grupul țintă, furnizarea serviciilor de informare, furnizarea serviciilor de orientare și consiliere profesională privind elaborarea unui CV, elaborarea scrisorii de intenție, respectiv privind modul de prezentare la interviul de angajare);
- Acreditarea serviciului de informare, consiliere și orientare profesională – Crucea Roșie Română;
- Oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare profesională pentru un număr de 2520 de angajați fără calificare și/sau un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social;
- Organizarea și desfașurarea a 5 sesiuni privind schimbul de experiență și diseminare de bune practici pentru consiliere și orientare profesională (270 de studii de caz evidențiate de către experții de informare, consiliere și orientare profesională);
- Autorizarea în vederea furnizării programelor de formare profesională continuă – 8 programe autorizate: a. nivel 1 de calificare (360 ore, dintre care 120 teorie, 240 ore practică) – Îngrijitoare copii, Babby-sitter, Îngrijitor bătrani la domiciliu, Brancardier; b. nivel 2 de calificare (720 ore, dintre care 240 teorie, 480 ore practica) – Infirmiera, Ingrijitoare bolnavi la domiciliu, Mediator sanitar, Operator introducere, validare și prelucrare date;
- Elaborarea metodologiei de organizare și desfășurare a sesiunilor de formare profesională continuă – Grafic derulare cursuri 24 iulie 2014;
- Elaborarea conținuturilor caietului cursantului, caietului formatorului și a Ghidului de Practică (24 materiale de formare elaborate, 8 Caiete Cursant, 8 Caiete Formator și 8 Ghiduri de Practică);
- elaborarea materialelor de formare pentru fiecare program – caietul cursantului, caietul formatorului, ghid de practică (24 materiale de formare elaborate, publicate și diseminate);
- Furnizarea programelor de formare profesionala continuă pentru angajații fără calificare și/sau un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social:
 Seria 1 (18 cursuri Nivel 1) : 11 august 2014 – 17 noiembrie 2015, 504 cursanți = 496 absolvenți
 Seria 2 (18 cursuri Nivel 1) : 07 octombrie 2014 – 16 ianuarie 2015, 504 cursanți = 502 absolvenți
 Seria 3 (18 cursuri Nivel 1) : 02 decembrie 2014 – 13 martie 2015, 504 cursanți = 500 absolvenți
 Seria 4 (18 cursuri Nivel 2) : 19 ianuarie 2015 – 05 august 2015, 504 cursanți = 493 absolvenți
 Seria 5 (18 cursuri Nivel 2) : 06 aprilie 2015 – 21 octombrie 2015, 504 cursanți, examen în data de 22 octombrie 2015
- Monitorizarea și evaluarea eficienței activității de formare (aprecierea gradului de asimilare a cunoștintelor teoretice și a deprinderilor practice de către participanți; calitatea sesiunilor de formare, gradul de pregătire a formatorilor, metodele și tehnicile de predare, calitatea materialelor de studiu propuse, dotarea sălilor de curs).

Read more on Proiect strategic privind derularea programelor de formare profesională continuă în domeniul medico-social…

Primele structuri de economie sociala din cadrul proiectului „Intreprinderi sociale responsabile” au devenit operationale

360° wellness, Xtra Car Center si RPM AutoCenter sunt primele structuri de economie sociala operationale, infiintate in cadrul proiectului „Intreprinderi sociale responsabile”, destinate promovarii incluziunii sociale si integrarii pe piata muncii a persoanelor provenind din medii defavorizate. Acesta este implementat de Consiliul Judetean Ilfov, alaturi de Centrul de Resurse pentru Cetatenie Activa si Fundatia Crestina Rhema si este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Derulat in doua regiuni de implementare (Bucuresti-Ilfov si Centru), proiectul va crea un numar de 72 de locuri de munca, 48 dintre acestea fiind ocupate de persoane vulnerabile.
Clubul 360° wellness este dezvoltat de Asociatia pentru Inovare Sociala (ONG nou infiintat in cadrul proiectului) si promoveaza un stil de viata sanatos, dedicat celor care doresc sa gaseasca echilibrul perfect intre sanatatea corpului si cea a mintii. Clubul 360° wellness este deschis in zona Timpuri Noi, pe strada Logofat Tautu, nr. 66 ṣi pune la dispozitia membrilor sai pachete diverse de masaj (terapeutic, aromatherapy) si cosmetica (presoterapie, electrostimulare, microdemoabarziune). Un corp sanatos si frumos presupune tonifierea sa, pachetele incluse in oferta centrului acoperind o gama variata de activitati: body&mind (yoga, stretching, pilates, mobility), cardio fitness (aerodance, aerobic 360, fitness), spinning, kangoo jumps. Dimensiunea sociala vine sa completeze calitatea serviciilor oferite, avantajul competitiv fiind generat de promovarea egalitatii de sanse si a incluziunii sociale a femeilor pe piata muncii. Astfel, in cadrul clubului, au fost angajate 8 femei, acestea fiind sprijinite si asistate si in procesul de dezvoltare profesionala si personala.
Deoarece unul dintre obiectivele organizatiei este reintegrarea in munca si societate a tinerilor defavorizati, Fundatia Crestina Rhema a infiintat doua structuri de economie sociala care furnizeaza servicii de reparatii auto. Cele doua service-uri pun la dispozitia clientilor metode moderne, eficiente si rapide de diagnostic si depanare auto. Structurile de economie sociala au inceput sa atraga si vor mentine o baza de clienti fideli prin oferirea unor servicii de calitate la preturi aliniate pietei. Toti cei 14 angajati, 10 dintre acestia provenind din grupuri vulnerabile, participa la cursuri de instruire in domeniul mecanic. Aceasta specializare le va facilita furnizarea unor servicii superioare, in special in industria auto, unde onestitatea si increderea sunt esentiale.
Integrarea celor doua SES-uri service auto din Livezeni (www.serviceautomures.ro) si Sântana de Mures (www.mecanicautomures.ro) are loc la nivel de transferabilitate al know-how-ului si ghidurilor de bune practici din domeniul sustenabilitatii structurilor economiei sociale.

Read more on Primele structuri de economie sociala din cadrul proiectului „Intreprinderi sociale responsabile” au devenit operationale…

Proiect strategic privind derularea programelor de formare profesională continuă în domeniul medico-social

Conferința de închidere a proiectului, București
Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România au implementat în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015 proiectul strategic “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă”. Conferința de închidere a proiectului va avea loc miercuri, 21 octombrie 2015, ora 12:00, la Hotel Capitol, Sala Royal, Calea Victoriei nr. 29, București.
Proiectul “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă”, este cofinanţat din Fondul Social European – Investeşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat, în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC.
Obiectivul proiectului l-a reprezentat creșterea nivelului de calificare pentru 2.520 de angajați necalificați și/sau cu un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social, contribuind la facilitarea / îmbunatatirea accesului și participării la programe de formare profesională continuă (FPC) din cele 8 regiuni de dezvoltare din România: Nord –Est (Bacău), Sud-Est (Buzău, Constanţa, Vrancea, Tulcea); Sud-Muntenia (Prahova); Sud – Vest Oltenia (Olt); Vest (Arad, Hunedoara, Timis); Nord-Vest (Cluj, Maramureș, Satu-Mare); Centru (Alba, Brasov, Mures); București-Ilfov (București – Sectorul 5, Ilfov). Grupul țintă al proiectului a fost format din angajați necalificați (cu vârste între 18 și 64 de ani) pentru domeniul în care lucrează sau cu un nivel scăzut de calificare, respectiv: nivel 1 de calificare – Îngrijitoare copii, Babysitter, Îngrijitoare bătrâni la domiciliu, Brancardier; nivel 2 de calificare – Infirmieră, Îngrijitor bolnavi la domiciliu, Mediator sanitar, Operator introducere, validare și prelucrare date.
Principalele rezultate ale implementării proiectului au fost: organizarea si derularea a cinci campanii de informare privind beneficiile formarii profesionale continue în domeniul medico-social; lansarea a 92 de comunicate de presă la nivel național și local privind derularea cursurilor de formare; crearea a 18 retele de parteneriat cu angajatori din domeniul medico-social, dar si cu alti actori interesati din regiunile de implementare ale proiectului in vederea sprijinirii si promovarii programelor de formare profesionala continua in domeniul medico-social; crearea și administrarea portalului privind beneficiile formarii profesionale adresat cursanților și angajatorilor din domeniul medico-social; oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare profesională pentru un număr de 2520 de angajați fără calificare și/sau un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social; autorizarea SNCRR pentru derularea a opt programe de formare profesională continuă și elaborarea materialelor de formare pentru fiecare program – caietul cursantului, caietul formatorului, ghid de practică; planificarea, organizarea și derularea a 90 de cursuri de formare profesională pentru un număr de opt programe de formare profesională la care au participat un număr de 2520 de participanți din grupul țintă vizat.
În cadrul conferinței se vor prezenta obiectivele specifice și rezultatele înregistrate în urma implementării proiectului, fiind invitați să participe, alături de reprezentanți ai partenerilor în proiect, reprezentanţi mass-media, specialişti din organizaţiile publice şi private care îşi desfaşoară activitatea în domeniul formării profesionale continue, precum şi reprezentanţi ai grupului ţintă.

Read more on Proiect strategic privind derularea programelor de formare profesională continuă în domeniul medico-social…

OPTIMAL- Inființarea și dezvoltarea unei Rețele de Centre de Incluziune Socială pentru Romi

În data de 14 octombrie 2015, în Municipiul Alexandria, județul Teleorman a avut loc conferința organizată de Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA Filiala Teleorman referitoare la închiderea proiectului strategic “OPTIMAL- Inființarea și dezvoltarea unei Rețele de Centre de Incluziune Socială pentru Romi”.

Read more on OPTIMAL- Inființarea și dezvoltarea unei Rețele de Centre de Incluziune Socială pentru Romi…

Caravana “Frumusetea dobrogeana” pentru femeile din mediul rural al judetului Constanta

Asociatia Civicum Voluntaris impreuna cu Constanta Beauty&Fashion Bloggers a demarat pe 28 septembrie a.c., o initiativa de responsabilitate sociala atipica, in beneficiul femeilor din mediul rural, judetul Constanta.

Caravana “Frumusetea dobrogeana” ofera o sedinta gratuita de ingrijire si infrumusetare unui numar de 100 de doamne si domnisoare provenind din familii cu venituri reduse, cu scopul de a le reaminti ca respectul de sine induce incredere, buna dispozitie, tonus ridicat si pofta de viata.

Read more on Caravana “Frumusetea dobrogeana” pentru femeile din mediul rural al judetului Constanta…

FIDELIS: lansarea structurii de economie sociala MED RECUP SRL – centru de recuperare ambulator si ingrijire la domiciliu

Asociatia Handicapatilor Somatici din Romania a lansat vineri, 18 septembrie 2015, structura de economie sociala (SES) „MED RECUP” – centru de recuperare ambulator si ingrijire la domiciliu, structura infiintata in cadrul proiectului ”FIDELIS: Program integrat de dezvoltare a economiei sociale pentru persoane cu dizabilitati si femei in situatii de risc”, cod proiect POSDRU /173/6.1/S/148313.

Read more on FIDELIS: lansarea structurii de economie sociala MED RECUP SRL – centru de recuperare ambulator si ingrijire la domiciliu…

Braşov Heroes îşi cheamă eroii la înscrieri

Pe 1 septembrie 2015 am dat startul înscrierilor la cursa cu obstacole a comunităţii din cadrul celei de-a doua ediţii Braşov Heroes care va avea loc pe 18 octombrie 2015, în Zona de Agrement a Lacului Noua.

Read more on Braşov Heroes îşi cheamă eroii la înscrieri…