Arhiva pentru categoria "Jocuri"

Alte subcategorii ale categoriei "Calculatoare":

Sorteaza dupa:

Românii vor crea șase jocuri în 24 de ore

Amber Studio organizează la Comic Con cel mai îndrăzneț Game Jam

București, 18 aprilie 2016 – Cel mai mare studio indie de jocuri video din România, Amber Studio, își propune să demonstreze printr-un gam jam că un joc poate lua naștere și poate prinde formă în doar câteva ore, ajungând de la stadiul de idee la un prototip jucabil. Game jam-ul pe care Amber îl organizează la Comic Con, în cadrul ESL Arena, își propune să reunească atât studenți de la Politehnică, Arte, Cibernetică, cât și grafic designeri sau art directori din agenții de publicitate sau tineri deja programatori.
“Avem foarte mulți programatori, artiști și designeri talentați în România. În schimb, avem foarte puțini programatori, artiști sau designer talentați care se strâng împreună pentru a lucre la ceva al lor. Vrem să aprindem o scânteie care poate duce la noi initiative în viitor. ne jucăm împreună jonglând concept, color și linii de cod. Cu seriozitate.”,declară Dragoș Hâncu, General Manager în cadrul Amber Studio.
Amber Studio va contribui cu resursele necesare – profesioniști în domeniu și know-how – pentru a înlesni dezvoltarea jocurilor, construite cu ajutorul participanților.
În cadrul game gam-ului vor participa șase echipe, formate în urma unui proces gândit de organizator. Fiecare echipă va fi alcătuită dintr-un programator, un creativ și un art designer și un mentor din partea Amber. Cei care doresc să se încrie la game jam-ul Amber o pot face cu o echipă deja formată sau independent.
“Este dezirabil, dar nu absolut necesar, ca participanții să vină cu o echipă deja formată în totalitate. Ei pot veni cu idei sau cu abilități valoroase, iar noi vom forma echipe în jurul lor”, adaugă Dragoș Hâncu.
Timpul redus de dezvoltarea a jocurilor are ca scop stimularea creativității și valorificarea abilităților echipelor participante, care se pot confrunta cu probleme complexe pe parcursul competiției. Tema game jam-ului va fi anunțată cu puțin timp înainte ca echipele să înceapă să lucreze. La finalul evenimentului, toate jocurile vor fi prezentate pe scenă, în fața spectatorilor.
Cei care doresc să se înscrie la game jam-ul organizat de Amber trebuie să completeze formularul disponibil pe pagina www.amberstudio.com, secțiunea #AMBERJAM.

Read more on Românii vor crea șase jocuri în 24 de ore…

ESL Arena și RGDA Aduc Jocurile Românești la Comic Con 2016

ESL Arena și Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (Romanian Game Developers Association – RGDA) anunță prezența la Comic Con 2016 a unora dintre cele mai importante studiouri de dezvoltare de jocuri românești. În perioada 27-29 mai, vizitatorii convenției Comic Con 2016 vor putea testa în cadrul standului RGDA, jocuri concepute și produse în România, de studiouri 100% românești.

Read more on ESL Arena și RGDA Aduc Jocurile Românești la Comic Con 2016…

Producton si Cartusel.ro se altura forumului Computer Games

Producton si Cartusel.ro se altura forumului Computer Games unde vor oferi suport  specializat in cadrul topicului nou creat “Imprimante si Consumabile”

(http://forum.computergames.ro/232-imprimante-si-consumabile.html). Aici, specialisti ai celor doua companii vor raspunde documentat intrebarilor forumistilor.

Read more on Producton si Cartusel.ro se altura forumului Computer Games…

GamesLine organizeaza tombola Games4Fan

In perioada 16.06.2011-29.06.2011 magazinul online de jocuri GamesLine organizeaza tombola Games4Fan pentru toti clientii sai. Castigatorii concursului vor fi primii trei concurenti trasi la sorti care respecta conditiile concursului. Acestia vor primi cate unul dintre cele trei premii puse in joc.

Read more on GamesLine organizeaza tombola Games4Fan…

Wrestling si actiune in stil arcade, fun si fara ocolisuri

TNT Games lanseaza WWE All Stars

Bucuresti, 20 aprilie 2011 – WWE ALL Stars, noul joc de lupte de la THQ San Diego, este acum disponibil in Romania prin TNT Games, divizia de gaming a RHS Company. Lansat in variante pentru PS3, PS2, Wii, PSP si Xbox 360, WWE All Stars vine in completarea faimoasei serii de jocuri WWE SmackDown vs RAW si ofera o perspectiva complet noua asupra ringului WWE, cu un gameplay in stil arcade – Fast, Fun, Fluid, Furious – pentru a duce experienta WWE la un nou nivel! Disponibil acum in retelele de distributie de jocuri din Romania, WWE All Stars poate fi achizitionat la 199,99 lei pentru PS2, 299,99 lei pentru PS3 si Xbox 360, si 229,99 lei pentru Wii si PSP.

Read more on Wrestling si actiune in stil arcade, fun si fara ocolisuri…

SHOGUN 2 : Stapaneste arta razboiului in Japonia!

TOTAL WAR: SHOGUN 2, lansare in Romania

TNT Games, distribuitor oficial Sega si The Creative Assembly, producatorii renumitelor jocuri de strategie si tactica Total War (serie inceputa in 2002 de primul Shogun Total War, urmat de Medieval Total War, Rome Total War, Medieval II Total War, Empire Total War,  Napoleon Total War si numeroase expansion pack-uri), lanseaza pe 15 martie 2011 noul joc din serie: TOTAL WAR: Shogun 2, in reteaua de distributie, la un pret de 159,99 lei.

Read more on SHOGUN 2 : Stapaneste arta razboiului in Japonia!…